Tricourile componenţilor \”\”Generaţiei de Aur\”\” în care vor evolua în meciul de retragere din 25 mai sunt disponibile pentru fanii echipei naţionale într-un magazin special lansat, joi, în cadrul unui eveniment organizat la Muzeul Fotbalului.

Tricourile de la Cupa Mondială din \”94 se comercializează cu 250 de lei pe www.shop.generatiadeaur94.ro, magazin online unde fanii pot achiziţiona alte 30 de produse cu însemnele echipei naţionale din urmă cu 30 de ani.

“Azi lansăm o colecţie specială dedicată \”Generaţiei de Aur\”, o colecţie de tricouri şi tot felul de obiecte pe care le-am creat pentru publicul larg, pentru oamenii care ne iubesc. Aceştia vor putea găsi începând de azi toate aceste produse legate de perioada noastră de glorie, cei 10 ani cu cele cinci calificări la turneele finale. Sunt sigur că toată lumea e curioasă să vadă tricourile cu care vom juca pentru ultima oară pentru România la meciul din 25 mai. Pentru noi, tricourile naţionalei reprezintă mai mult decât statuile de care se tot vorbeşte din \”98 încoace. Sunt tricourile pe care noi le iubim pentru că în ele s-a obţinut cea mai mare performanţă la nivel de echipă naţională. Începând de azi ele pot fi achiziţionate online de pe shop.generatiadeaur94.ro, dar şi la magazinul Muzeului Fotbalului”, a declarat fostul internaţional Gheorghe Popescu.

El a menţionat că profitul realizat din vânzarea tricourilor va fi donat şcolilor generale la care au învăţat componenţii “Generaţiei de Aur”.

“Profitul pe care îl vom obţine din vânzarea exclusivă a tricourilor de joc va merge către o cauză numită \”Şcolile Generaţiei de Aur\”. Mai exact sunt şcolile generale în care fiecare dintre noi a învăţat, adică eu la Şcoala Generală Nr. 1 din Calafat, Florin Prunea la Şcoala Generală 197 din Bucureşti, Ilie Dumitrescu la Şcoala Generală 131 din Bucureşti, Răducioiu la Şcoala 32 din Bucureşti, Hagi la Şcoala Generală 23 din Constanţa, Sabău la Şcoala Generală din Valea Florilor şi aşa mai departe. Deci vom dona profitul şcolilor unde am învăţat sperând ca la un moment dat să vină de ele o nouă \”Generaţie de Aur\”, de ce nu. Sperăm să vindem cât mai multe tricouri pentru a da sume cât mai mari către şcoli.. Pentru că este un model unic. Iar suma totală va fi împărţită în mod egal către aceste şcoli”, a precizat fostul fotbalist.

În cadrul evenimentul de lansare, patru dintre foştii componenţi ai naţionalei din 1994, Gheorghe Popescu, Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu şi Florin Prunea, au prezentat tricoul lui Daniel Prodan, decedat în 2016.

“Didi Prodan va fi alături de noi indiferent ce vom face. El va face parte mereu din grupul nostru. Tricoul cu numele lui îl vom semna toţi şi va rămâne aici, la Muzeul Fotbalului, la loc de cinste”, a menţionat Popescu.

Tricourile de la meciul de retragere din 25 mai nu vor avea sigla Federaţiei Române de Fotbal, actuala conducere punând o serie de condiţii care nu au putut fi îndeplinite de organizatori.

“Am făcut un demers pentru a avea acea siglă către Federaţia Română de Fotbal. Iar răspunsul celor de acolo a fost că sunt de acord să facem o cesiune temporară a emblemei, dar să fie folosită doar pe tricourile folosite de echipă şi fără sponsor. Dar se ştie că un astfel de eveniment fără sponsor nu se poate organiza, e imposibil. Şi apoi au mai adăugat că nu sunt de acord cu comercializarea tricourilor. Şi atunci am fost nevoiţi să renunţăm şi să facem acest tricou cu emblema \”Generaţiei de Aur\” pe care ne dorim să îl vindem într-un număr uriaş. Pentru că astfel va fi palma cea mai mare pe care publicul o poate da celor care nu ne-au permis să jucăm cu o emblemă pe care noi am făcut-o mare şi care acum nu mai există, deoarece se ştie că FRF are acum altă siglă. Eu sunt convins că nu emblema va fi importantă pentru suporteri, ci că vor avea tricoul pe care noi îl vom îmbrăca pentru ultima dată”, a explicat Gică Popescu.

Articolul precedentFCSB, victorie la Voluntari, scor 2-1, în Superligă
Articolul următorScandal în Coaliție după comasarea alegerilor! Primarii aleși în iunie și cei în funcție vor conduce împreună localitățile