Un autoturism aflat într-o parcare pe strada Bârsei din Sibiu a luat foc. La fața locului a ajuns de urgență un echipaj de pompieri militari din cadrul ISU pentru localizarea și stingerea focului.
Potrivit acestora, incendiul a fost lichidat în scurt timp fără a afecta autoturismele parcate în vecinătate. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurt circuit. Din fericire nu au fost înregistrate victime. În ceea ce privește autoturismul, a ars compartimentul motor al acestuia.

Articolul precedentAccident rutier pe DN1, în zona Extraz. O femeie a ajuns la spital
Articolul următorBaschet: BC CSU debut de campionat la Craiova