La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 09.30, prin apel 112, un bărbat a sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că, în timp ce se afla în extravilanul localității Topârcea, în zona denumită popular Valea Topârcii, a observat într-un pârâu cadavrul unei persoane de sex masculin.

La fața locului s-au deplasat polițiști și reprezentanți ai Serviciului de Medicină Legală Sibiu, care au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre un cadavru aflat în stare de rigiditate globală, parțial în putrefacție.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au reușit identificarea persoanei în cauză. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 73 de ani, din Ocna Sibiului, care, la data de 16 noiembrie 2023, ar fi plecat într-o direcție necunoscută dintr-un centru de servicii destinat persoanelor vârstnice din localitatea Topârcea, județul Sibiu.

Articolul precedentSalvamont: 27 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore. 9 dintre acestea, transportate la spital
Articolul următorGer de crapă pietrele, în România: temperaturi de până la -18 grade și ninsori viscolite