Un accident mortal a avut loc azi-noapte, în jurul orei 03:00, pe DN 14 la ieșirea din localitatea Copșa Mică spre Mediaș.
La fața locului au fost mobilizate trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare una de stingere și două ambulanțe SAJ.
Au fost găsite trei victime, o tânără și un bebeluș încarcerați și un bărbat proiectat în afara autoturismului.
S-a intervenit pentru extragerea tinerei în vârstă de 17 ani și a bebelușului în vârstă de 8 luni. Bebelușul era în stop cardio-respirator, astfel s-au aplicat manevre de resuscitare. Din nefericire micuțul nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decedat. Tânăra de 17 ani a fost extrasă din mașina conștientă, aceasta având multiple traumatisme. A fost transportată la CPU a spitalului de pediatrie din Sibiu.
Bărbatul în vârstă de 29 de ani, proiectat în afara mașinii se afla și el în stop cardio respirator. În urma manevrelor de resuscitare acesta nu a răspuns, fiind declarat decedat.