Un sibian pe numele căruia autoritățile germane au emis un mandat de arestare a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu.
“La data de 26 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au pus în aplicare un mandat de arestare emis de Curtea de Apel Timișoara față de un sibian în vârstă de 32 de ani, în vederea predării acestuia către autoritățile judiciare germane. Persoana în cauză a fost preluată din Penitenciarul Aiud, unde a avut de executat o pedeapsă cu închisoarea pentru diverse infracțiuni săvârșite pe teritoriul României”, a explicat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Bărbatul este condamnat de autoritățile judiciare germane la o pedeapsă de doi ani și două luni de închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii și infracțiuni de fals, conform Codului Penal German.
În prezent, sibianul este încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu.