Un șofer sibian în vârstă de 23 de ani a reușit creeze haos noapte trecută, pe o strada Țiglarilor. Potrivit polițiștilor, în jurul orei 22.10, în timp ce acesta conducea un autoturism nu a păstrat o distanță suficientă în mers față de mașina care circula regulamentar în fața sa și a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului a fost proiectat în zidul unui imobil, într-o țeavă de gaz pe care a rupt-o, într-un stâlp din lemn și apoi în două autoturisme parcate.
În urma accidentului de pe strada Țiglarilor un sibian a fost rănin. De asemenea, un incendiu a izbucnit în urma țevii de caz sparte. La fața locului au ajuns echipaje I.S.U. Sibiu pentru stingerea acestuia. Intervenția s-a desfășurat la conducta de gaz și izolația unei case aflate în vecinătate. Au ars 2 mp din izolația locuinței și a fost doborât un stâlp de electricitate fiind nevoie de intervenția furnizorului de gaz și a furnizorului de electricitate.
În ceea ce privește victima accidentului, au intervenit cei la Ambulanță cu un echipaj de tip B. Bărbatul prezenta un traumatism toracic cu contuzie de stern și un traumatism la piciorul stâng. A fost transportat la spital.

În cazul șoferului polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentMai multe mașini la un pas de a arde într-un incendiu pe DN7
Articolul următorS-a confirmat prezența pestei porcine în județul Sibiu. Autoritățile sunt în alertă