În această dimineață în jurul orei 06:30 două echipaje SMURD dintre care unul cu medic și o autospecială de descarcerare, au intervenit de urgență pe malul Cibinului la un accident rutier unde un autoturism a intrat într-un stâlp.

Forțele sosite la locul intervenției au acționat pentru descarcerarea unei persoane de sex masculin in vârsta de 25 de ani. Echipajul medical a preluat și a stabilizat victima, aceasta a suferit multiple traumatisme fiind transportată la UPU Sibiu, conștientă.

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit în această dimineață, la un accident rutier produs în municipiul Sibiu, la intersecția străzilor Metalurgiștilor – Distribuției.
            În urma cercetărilor efectuate, polițiștii rutieri au stabilit faptul că șoferul, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din județul Alba, în timp ce conducea autoturismul pe strada Metalurgiștilor, din direcția străzii Ion Neculce către str. Autogării, la intersecția cu strada Distribuției, pe fondul altor preocupări de natură a-i distrage în mod periculos atenție, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit un stâlp de iluminat situate pe partea dreaptă a străzii.
            Șoferul a fost suferit vătămări corporale în urma coliziunii. 
            Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauza și condițiile în care s-a produs autoaccidentul. 

Polițiștii rutieri vă recomandă: 
–    nu vă angrenați în alte activități de natură a vă distrage atenția când sunteți la volan, multitasking-ul este un mit, orice altă preocupare vă poate face să pierdeți atenția.

–    nu depășiți viteza legală de deplasare, prevăzută de normele în vigoare și circulați în permanență cu prudență; 

–    nu vă urcați la volan, pe bicicletă sau trotinetă dacă ați consumat alcool sau substanțe psihoactive; 

–    consultați informațiile meteo înainte de a pleca la drum lung și adaptați permanent viteza la condițiile meteo.

Articolul precedentCriminalist: „Frații Tate au profilul unor psihopați. Nu au cum să mai scape”
Articolul următorSărbătoare uriașă, cruce cu roșu în calendar, 6 ianuarie – Ce nu ai voie să faci azi, e mare păcat!