Un tânăr de 18 ani din Mediaș a fost reținut pentru 24 de ore fiind bănuit de tâlhărie. Tânărul a fost reclamat la poliție în dimineața zilei de 27 august de o femeie care le-a spus polițiștilor că fiul ei a fost deposedat prin violență de o sumă de bani de o persoană necunoscută. Totul s-ar fi petrecut în data de 24 august, în jurul orei 22.30.

În urma cercetărilor făcute de polițiștii Biroului Investigații Criminale Mediaș tânărul de 18 ani a fost identificat ca cel care ar fi comis tâlhăria. Prejudiciul a fost recuperat de polițiști iar împotriva băiatului s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

Articolul precedent„Școala în satul tradițional” a ajuns în ultima săptămână
Articolul următorUn sibian a rămas fără bani și acte după ce i-a fost spartă mașina. Ce recomandă polițiștii