UPDATE, ora 15.50: Bărbatul a fost diagnosticat cu traumatism toracic şi contuzie pulmonară dreaptă, precum şi cu encefalopatie hipoxică, transmit reprezentanţii SCJU Sibiu.

“Bărbatul a fost detubat, i s-au efectuat şi alte investihatii medicale: computer tomograf, investigaţii neurologice. Este internat în cadrul secţiei ATI pentru tratament şi supraveghere”, spune Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Sibiu.

UPDATE, ora 14.20:  Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu,  muncitorul prins sub un mal de pământ este angajat cu contract individual de muncă la un operator economic cu sediul social în Ploieşti şi, înainte de incident, efectua lucrări de canalizare pentru un alt operator economic.

“În timpul lucrului, muncitorul a fost surprins de prăbuşirea malurilor de pământ, fiind acoperit în totalitate, dar a fost extras la timp de către echipajul de salvare SMURD, astfel că a supravieţuit evenimentului şi a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale. În acest caz, angajatorul va efectua cercetări pentru a putea fi stabilite cauzele şi împrejurările producerii evenimentului,  iar ITM Sibiu va verifica cercetarea şi va aviza dosarul în vederea încadrării lui ca accident de muncă”, spune Ana Gancea, purtător de cuvânt al ITM Sibiu.

UPDATE, ora 10.25: Barbatul este muncitor si are 40 de ani. A fost anuntat ITM. Potrivit Cristinei Criveanu, purtator de cuvant al ISU Sibiu, victima a fost transportata la spital in coma.

Stire initiala:

Un bărbat a fost surprins de un mal de pământ surpat, joi dimineaţă, pe strada Lyon din Sibiu.

Persoana a fost extrasă de pompieri, conştientă, este evaluată medical şi primeşte îngrijiri medicale la faţa locului.
La locul incidentului s-au deplasat trei echipaje de pompieri şi descarcerare şi un echipaj SMURD din cadrul ISU Sibiu.

Articolul precedentSezonul de schi în Păltiniș se deschide în 1 decembrie
Articolul următorCadouri în cutii de pantofi, la Târgul de Crăciun