UPDATE, 27 februarie, ora 15.50:

Cele două tinere implicate în incident au fost identificate. Polițiștii au mers la cele două licee de unde provin elevele cu imaginile surprinse și le-au identificat rapid pe fete. Acestea erau la școală și au fost intervievate de polițiști.

Fata care a agresat-o pe cealaltă are 17 ani, iar victima 16 ani.

“Fata agresată a depus plângere, în baza căreia s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Potrivit unor surse, cele două s-ar fi certat pe fondul geloziei, din cauza unui băiat de clasa a IX-a.

UPDATE:

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu spune că nu va putea începe cercetarea disciplinară a elevilor implicați în acest incident, întrucât agresiunea a avut loc în afara orelor de curs și în afara spațiului școlar.

“E regretabil că acești tineri nu pot să își rezolve animozitățile decât dând cu pumnul și înjurându-se. Poate mai regretabil este faptul că acești colegi ai acestor două eleve, în loc să aplaneze conflictul și să intervină, ei încurajau loviturile și această atitudine de stradă.  Conform statutului elevului, din păcate, o cercetare disciplinară a acestor fapte se poate realiza numai în situația în care ele se petrec în spațiul școlar. Ce este în afara spațiului școlar este pus pe seama organelor abilitate”, a explicat pentru Realitatea prof. Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu.

Poliția a demarat verificări pentru a identifica persoanele implicate.

“În referire la imaginile publicate în mediul online, care surprind o agresiune între două tinere, vă informăm că, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, s-au declanșat verificări privind stabilirea situației de fapt, identificarea persoanelor implicate și aplicarea măsurilor legale în consecință”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu. Potrivit acesteia, până in prezent, nu a fost înregistrată nicio plângere care să vizeze acest incident.

Știre inițială

Seria violențelor între tineri continuă cu un episod petrecut la Sibiu.

Două liceence s-au luat la bătaie în Parcul Cetății, luni, în jurul amiezii.
Fata care o agresează pe cealaltă este elevă la Liceul Tehnologic “Avram Iancu” din Sibiu, iar victima provine de la Colegiul Național Pedagogic “Andrei Șaguna” din Sibiu. “Te omor, ai înțeles?”, o amenință tânăra de la “Avram Iancu” pe victima sa.
Agresiunea este încurajată de către cei din jur, care au asistat la scenele violente.

ATENȚIE! Imagini cu puternic impact emoțional

Articolul precedentPompierii intervin pe strada Lomonsov pentru îndepărtarea unor țurțuri
Articolul următorȘoferul unui autobuz din Mediaș, lovit cu o sticlă în cap