Asociația “Sus Inima”, care a deschis la Sibiu primul centru de suport pentru pacienții oncologici, aduce în oraș o urnă de mari dimensiuni pentru a colecta fonduri necesare sprijinirii persoanelor afectate de cancer. Urna de un metru cub este amplasată în cinematograful CineGold din noul Mall al Sibiului.

“Facem tot posibilul pentru a veni în întâmpinarea celor afectați de cancer. Nevoile pacienților sunt mult peste așteptările noastre, iar Casa Sus Inima găzduiește doar o mică parte din pacienții care vin din afara Sibiului și au nevoie de cazare pentru a urma tratamentul de radioterapie. Activitatea noastră se bazează pe donații, de aceea venim cu diverse idei pentru a colecta fonduri, iar de această dată am apelat la o urnă gigantică”, spune Carmen Chindriș, cea care se ocupă de Asociația “Sus Inima”.

Asociația “Sus Inima” este o organizație de caritate nonguvernamentală, înființată în Sibiu, având ca scop sprijinirea persoanelor afectate de cancer, atât a celor diagnosticate, cât şi a familiilor şi îngrijitorilor lor. Dorința organizației este ca nimeni să nu treacă singur prin cancer.

Casa “Sus Inima” oferă un cămin pentru cei care vin din alte localități pentru a urma un tratament oncologic în Sibiu, personalului centrului numărând în prezent doi navigatori oncologici, un psiholog, un nutriționist si numeroși colaboratori. În plus, în Casa “Sus Inima” se organizează grupuri de suport psihologic clasic și  art-terapie pentru pacienți.

Articolul precedentO pisică ce căzuse într-un tub metalic a fost salvată de pompierii sibieni
Articolul următorCalea Dumbrăvii, modernizată cu 22 milioane lei. Bandă specială pentru autobuz, pistă pentru biciclete pe ambele sensuri și 270 de locuri de parcare