Acasă Actual Vacanțe în anul școlar 2022-2023. Când au elevii zile libere

Vacanțe în anul școlar 2022-2023. Când au elevii zile libere

Întoarcerea la şcoală pentru elevi vine cu multe schimbări. Cea mai mare fiind renunţarea la semestre şi introducere noului model cu cinci module.

Potrivit structurii anului școlar 2022-2023, elevii din mediul preuniversitar se vor întoarce în bănci pe 5 septembrie, fiind prima dată în istoria învățământului românesc când se reiau atât de devreme cursurile.

Însă, elevii sunt și bucuroși, pentru că în anul școlar 2022-2023 vor avea cinci vacanțe.

Vacanțe în anul școlar 2022-2023

Prima vacanță pe care o vor lua toți elevii va fi în perioada 24-30 octombrie 2022, după doar 1 lună și săptămâni de școală.

În anii trecuți, doar preșcolari și elevii din clasele primare se bucurau de această vacanță.

A doua vacanță va fi iarna, în perioada 23 decembrie 2022 – 8 ianuarie 2023, ceea ce înseamnă că elevii vor avea la dispoziție aproximativ două săptămâni pentru a se bucura de sărbătorile de iarnă.

A treia vacanță va fi de o săptămână și va fi acordată în perioada 6 – 23 februarie, după cum decide fiecare inspectorat școlar.

Potrivit ministrului Educației, 30 de judeţe au decis ca vacanţa din luna februarie să fie în ultima săptămână, zece judeţe, în cea de-a treia săptămână, iar pentru elevii din Bucureşti şi Suceava această vacanţă va fi în cea de-a doua săptămână din februarie.

Cele 30 de județe care su stabilit ca vacanța să fie în perioada 20-24 februarie 2023 sunt: Constanța, Tulcea, Giurgiu, Ialomița, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Vâlcea Buzău, Brăila, Galați, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Botoșani, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Arad, Timiș, Alba, Sibiu. Brașov, Covasna, Harghita, Mureș.

Cele 10 județe care au stabilit vacanța în perioada 13-17 februarie 2023 sunt: Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman, Prahova.

A patra vacanță va fi cu ocazia Paștelor, care în anul 2023 vor fi pe 16 aprilie.

Vacanța de Paște va fi în perioada 7-18 aprilie 2022.

Ultima vacanță va fi cea de vară și va începe de 17 iunie 2023.

Programul național „Școala altfel” va începe de 27 februarie și va dura o săptămână.

Începând cu anul școlar 2022 – 2023, elevii vor avea în calendarul școlar o „Săptămână Verde”, în care vor ieși să învețe despre natură. Săptămâna verde va începe de 16 iunie 2023 și va dura de 5 zile.

Excepțiile pentru clasele din anii terminali, în anul școlar 2022-2023

– Elevii din clasele a XII-a zi, a XIII-a seral si frecvență redusă, anul școlar are o durata de 34 de saptamani de cursuri și se încheie pe de 2 iunie 2023;

– Elevii din clasele a VIII-a, anul școlar are o durata de 35 de saptămâni de cursuri și se încheie pe 9 iunie 2023;

– Elevii claselor a XII-a, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023.

– Pentru elevii de liceu care urmează un profil tehnologic și pentru cei din învățământul postliceal, anul școlar are o durată de 37 de săptâmani de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023.

 
 
 
 

Articolul precedentFostul antrenor al CS Mioveni este noul selecționer al naționalei de fotbal U19 a României
Articolul următorSărbătoare 3 septembrie – Cruce cu negru în calendarul ortodox – Ce nu ai voie să faci azi