Membrii personalului sanitar care nu se vor vaccina anti-COVID-19 până la 15 septembrie vor fi sancţionaţi. Această nouă regulă se aplică în Franța.
Anunțul a fost făcut de premierul francez, Jean Castex, care a justificat această măsură prin creşterea numărului de contagieri în unităţile pentru îngrijirea persoanelor vârstnice.
“Nu vom da înapoi”, a spus Castex într-un interviu acordat postului RTL în care a făcut referire la cazul unei unităţi de îngrijire în care vârstnicii au fost infectaţi de membrii personalului. “Nimeni nu poate înţelege acest lucru”, a adăugat el.
Premierul a precizat că data de 15 septembrie pentru aplicarea obligativităţii vaccinării pentru personalul sanitar – şi pentru alte categorii profesionale aflate în contact cu persoanele vulnerabile – a accelerat campania de imunizare.
“Am ajuns la peste 83% în rândul sanitarilor vaccinaţi. Tactica noastră a dat roade”, a explicat premiul francez.
Sursa: Libertatea Zilei