În urma avertizării meteorologice de COD PORTOCALIU, valabilă la nivelul întregului județ Sibiu, pompierii militari sibieni intervin la această oră în municipiul Sibiu și în localitatea Șura Mică pentru a evacua apa din mai multe gospodării.

Pentru o intervenție promptă, la nivelul ISU Sibiu a fost activată Grupa Operativă pentru creșterea capacității de răspuns și de asemenea au fost înștiințare Comitetele Locale pentru Situații de Urgență pentru activarea centrelor de permanență. 

Pompierii sunt mobilizați în teren cu o motopompă de mare capacitate, 4 motopompe transportabile și 8 electropompe. 

Până la această oră s-a intervenit în 8 gospodării. Din evaluările efectuate în teren, sunt afectate un număr aproximativ de 20 de gospodarii. 

Intervenția este în dinamică, revenim cu date. 

 

Articolul precedentCod portocaliu și cod galben de ploi torențiale și vijelii, în cea mai mare parte din țară, până luni
Articolul următorStrategie în alb și negru – ediția din 24 iunie 2023