Actorul Costin Mărculescu a fost găsit decedat în casă, în seara de miercuri,  în jurul orei 00.00, de o echipă de descarcerare. La sfârșitul lunii iunie, ar fi împlinit 51 de ani, scrie realitatea.net.

Actorul nu mai fusese văzut de câteva zile iar vecinii au alertat poliția în seara de miercuri.

În plus, vecinii au povestit că din casă se auzea lătrând câinele artistului, care nu mai fusese văzut cu el la plimbare ca de obicei.

Potrivit primelor informații, Costin Mărculescu a fost găsit în cadă, după ce pompierii au spart ușa.

Cunoscut actor, vedetă de televiziune și cântăreț, Costin Mărculescu a fost una dintre cele mai cunoscute persoane din show-bizz-ul românesc. Era un obișnuit al emisiunilor de divertisment. Deținea o agenție de fotomodele și manechine pe care a înființat-o în 1999, la București – Școala Artistică de Modelling și Dans Sportiv Compania de Manechine si Fotomodele Costin Mărculescu. 

A cochetat cu muzica și actoria, jucând și în multe filme și spectacole de televiziune. 

https://www.youtube.com/watch?v=f8joLX0p-o4&feature=emb_title

În ultima luna plănuia să publice o carte, chiar de ziua lui, pe 29 iunie, când ar fi împlinit 51 de ani.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedent100% TU DECIZI! Lia Olguța Vasilescu, karatista iute la mânie. Arestată preventiv pentru mai multe infracțiuni
Articolul următorTânărul căzut în lacul din Cisnădie, găsit fără suflare