În etapa cu numărul 7 din Liga 1, FC Hermannstadt va înfrunta în deplasare o echipă de tradiție din fotbalul românesc. Este vorba despre Dinamo București, iar partida se va disputa luni, 26 august, pe Stadionul ,,Dinamo”, începând cu ora 21.

Echipa din Sibiu vine după o victorie obținută în ultimele minute în fața celor de la Acandemica Clinceni, în timp ce Dinamo București a pierdut în ultima etapă la un gol diferență cu Chindia Târgoviște.

“Ne așteaptă un meci greu, chiar dacă Dinamo trece printr-o perioadă nefastă. Îi tratăm cu tot respectul și vrem să facem un meci bun. Asta este foarte important, fiindcă avem nevoie de puncte. Ne-am antrenat toată săptămâna foarte bine pentru acest meci. Personal, am petrecut șapte ani frumoși acolo, dar pe teren atât eu cât și colegii din staff vom da totul pentru ca băieții nostri să aplice planul tactic al meciului. Eu zic că suntem în grafic și ne dorim să aducem puncte din această deplasare”, a declarat Cătălin Munteanu, antrenor second FC Hermannstadt.

“Cu siguranță va fi o deplasare foarte grea, știind că Dinamo a făcut puține puncte în acecst sezon. Dar și noi avem nevoie de puncte. Sperăm să ne întoarcem cu trei puncte acasă. Mi-am permis să ajut echipa foarte mult și să joc bine alături de colegii mei”, a declarat Andrei Cordea, mijlocaș FC Hermannstadt.

Până acum, cele două echipe s-au întâlnit de patru ori în Liga 1, sezonul 2018-2019.

Bilanțul este unul favorit celor de la Dinamo, cu două victorii și alte două partide terminate la egalitate.

 

Articolul precedentNoul prefect al Sibiului, Maria Minea, a depus jurământul: “Vreau să vă asigur că voi fi un prefect echilibrat, echidistant și obiectiv!”
Articolul următorUPDATE/Grav accident rutier la Șura Mare. O persoană a decedat