Lucian Romașcanu a fost suspendat din funcția de purtător de cuvânt al PSD, după derapajul de limbaj suburban. Și femeia din echipa PSD care a comentat în mod aprobator remarca jignitoare va fi sancționată, a anunțat președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu. Vineri la prânz, purtătorul de cuvânt al partidului, Lucian Romașcanu, a avut o ieșire nervoasă la adresa reporterilor, care au decis să îl aștepte la declarații pe președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, în loc să stea la conferința de presă pe care acesta o susținea, relatează Realitatea PLUS. Imediat după eveniment, Romașcanu a scris pe Facebook că a avut o „scăpare” de limbaj pe care o regretă. El a dat vina pe plecările din partid pentru reacția exagerată. 

Inițial, Partidul Social Democrat a anunțat că purtătorul de cuvânt va susține o conferință de presă după ședința Comitetului Executiv. Unii dintre jurnaliștii prezenți la sediul PSD au decis, însă, să îl aștepte în curtea partidului, pe liderul social-democrat, Marcel Ciolacu, pentru a-i adresa întrebări. Absența presei de la conferință l-a supărat pe Lucian Romașcanu.

„E aiurea, de ce nu vor să intre? Nu înțeleg”, a spus Lucian Romașcanu în timp ce îi aștepta pe jurnaliști la conferința de presă.

„Ca să nu îl piardă pe Ciolacu”, se aude răspunsul unui bărbat din sală.

„E un pic jignitor, ai purtător de cuvânt care vine să-ți dea niște informații. Dacă nu spune Ciolacu nimic, ce faci? Nu dai nimic? Ce faci cu publicul tău care vrea informații? Ăsta este sfârșitul unei frumoase prietenii. O să primească o p… în c… toți!”, a afirmat Romașcanu.

„Nici aia, poate le place! Suntem singuri”, a adăugat o femeie din sală.

Lucian Romașcanu a continuat declarațiile de presă în prezența a doar câțiva ziariști. Imediat după eveniment, purtătorul de cuvânt al partidului și-a cerut scuze pe Facebook și a spus că regretă reacția nervoasă, pe care a pus-o pe seama plecărilor din partid din ultima perioadă. 

Articolul precedentVIDEO Un candidat la o primărie din județul Sibiu a fost filmat în timp ce împărțea pachete cu ajutoare de la Uniunea Europeană
Articolul următorTuristă rănită în Munții Făgăraș, transportată cu elicopterul SMURD la spitalul din Sibiu