Premierul Ludovic Orban a ajuns astăzi pe tronsonul 1 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, dintre Sibiu și Boița, pentru a vedea cum decurg lucrările. Acesta a fost însoțit de Lucian Bode, ministrul Transporturilor, și Raluca Turcan, vicepremierul României.

“Anul 2020 va fi anul Autostrăzii Sibiu – Pitești. După ce am reușit să începem lucrările la tronsonul 1, Sibiu – Boița, luni am semnat contractul pentru proiectare și execuție Secțiunea 5, Curtea de Argeș – Pitești. La sfârșitul acestei luni, în maxim 20 de zile, cred că vom fi în măsură să anunțăm câștigătorul și, fără contestații, să semnăm contractul până la sfârșitul lunii iunie și pentru tronsonul 4, Tigveni – Curtea de Argeș. În ceea ce privește tronsonul 3, avem toate datele și analizele (…) pentru a putea scoate la licitație și tronsonul 3. Avem în analiză o serie de studii geo pe care le realizăm pe tronsonul 2, astfel încât, până la finalul acestui an, să putem să scoatem la licitație și să semnăm contractul de execuție și pentru tronsonul 2. Așadar, din acest punct de vedere suntem în linie dreaptă. După ani și ani de așteptări, iată, am început lucrările”, a declarat Bode.
Acesta a mai adăugat că, din punctul de vedere al finanțării, lucrările stau foarte bine. „Avem 6,4 miliarde de lei alocați prin bugetul de stat pentru 2020, titlul 53, fonduri europene. Așadar, nu avem nicio problemă să finanțăm toate loturile de autostradă aflate în execuție în acest moment. Vorbesc de 164 de kilometri de autostradă și drumuri expres”, a conchis ministrul Transporturilor.
Ludovic Orban, premierul României, a precizat că, în urmă cu 12 ani, a fost pe șoseaua de centură a Sibiului, unde lucrările erau blocate.

“Guvernul pe care îl conduc are ca obiectiv realizarea de investiții masive în dezvoltarea infrastructurii de transport din România.  În urmă cu peste 12 ani, m-am deplasat la lucrările de la șoseaua de centură a Sibiului, unde lucrările erau blocate. Contractul era cu o firmă italiană, care de 4 ani nu reușise să facă aproape nimic. Am luat decizia de a rezilia contractul și am demarat licitația pentru selectarea noului constructor, iar autostrada de centură a Sibiului a fost terminată în 2009. De asemenea, în 2008 a fost realizat studiul de fezabilitate pe Autostrada Pitești-Sibiu. (…) Sigur că 12 ani de zile au rămas pe hârtie. Astăzi, chiar sunt bucuros să văd că lucrările nu mai sunt doar pe hârtie, sunt în teren, cu un constructor mobilizat, care după opinia mea va avea capacitatea să termine mai repede acest obiectiv de investiții”, a precizat Orban.

https://www.facebook.com/guv.ro/videos/742402329832526/?__tn__=%2Cd%2CP-R&eid=ARAFQuTNifJzu3EavJN7OvHMcGpQ3gbxFV7XPe3An1HwZPWVGn2PeLvkkmelyaGFGXfgvzfeAsfdXjEy

 

 

 

 

Imagine

 

Imagine

 

Imagine

Articolul precedentȘofer băut, pe străzile din Miercurea Sibiului
Articolul următorÎncă doi sibieni, confirmați cu coronavirus. În total, 442