Din 1 iunie, mergem la plajă la poale de munte! Dar asta numai dacă autoritățile vor permite acest lucru! Conducerea Complexului Lacurilor Naturale Sărate de la Ocna Sibiului este pregătită pentru a-și deschide porțile pentru vizitatori. Dacă s-ar lua în calcul o distanță de 16mp între persoane, Complexul ar putea primi, zilnic, 6.000 de turiști.

“Noi suntem – să zic așa – cu lucrările de întreținere și reparații pe care le-am preconizat pentru anul acesta undeva la 90%, mai avem câteva zile până la 1 iunie. Sperăm să putem da drumul. Mai avem să pregătim nisipul, să întindem șezlongurile, bineînțeles, cu o distanță între ele. O să le amplasăm câte două”, spune Ionuț Costea, administratorul SC Lacuri Naurale Ocna Sibiului SA.

Litoralul Ardealului, așa cum este numită stațiunea Ocna Sibiului, cuprinde opt lacuri cu apă sărată, iar turiștii preferă această destinație pentru a face tratamente cu nămol, aerosoli și a-și diminua problemele reumatice sau ale sistemului locomotor.
Reprezentanții societății care administrează Complexul s-au pregătit pentru a începe sezonul. Au cumpărat termometre pe care le vor folosi, în cazul în care va fi nevoie, să ia temperatura turiștilor la intrarea în Complex, vor asigura distanța legală între șezlonguri, vor dezinfecta zona și vor veghea pentru ca activitatea turistică să se desfășoare în condiții de siguranță.
Sezonul de bălăceală la Ocna Sibiului începe, de obicei, odată cu vacanța de vară a elevilor.
“Avem o suprafață de 100.000 mp. Din ce am văzut și am citit în ultima vreme, am înțeles că s-ar cere undeva la 16 mp de persoană. După un calcul matematic, am putea primi cam 6.000 de turiști. Încercăm să păstrăm cu cât mai multă rigoare distanța socială. O să punem probabil și la scările de acces în lacuri personal care să grăbească un pic lucrurile, ca oamenii să nu staționeze pe ele. Cei cu terasele, la fel, se pregătesc să păstreze această distanță – distanțarea meselor. Dacă oamenii vor sta la rând, la fel, să păstreze o distanță de minim 1,5 metri (…) “Sezonul începe când încep copiii vacanța și se termină undeva după 15 septembrie.  În prima parte a sezonului este indicat și eu le recomand oamenilor să vină la Ocna Sibiului, deoarece apa este foarte caldă. Este un fenomen de heliotermie, iar după ce o să fie mai multă lume o să se amestece apa și nu o să se mai simtă senzația de căldură”, mai spune Ionuț Costea.
Complexul cuprinde opt lacuri naturale sărate, iar cel mai adânc măsoară 130 de metri. Complexul a fost construit pe o fostă mină de sare, iar în 2011 a fost renovat din temelii, printr-un proiect din fonduri europene.
În Ocna Sibiului nu este niciun caz confirmat, până acum, cu coronavirus.
“Din fericire, în Ocna Sibiului nu am avut niciun caz. Sperăm să rămână tot așa. Ne considerăm norocoși, dar cred că un mare merit îl au și autoritățile locale, care au luat măsurile prompte și imediate”,  a mai explicat administratorul Complexului.
Anual, “litoralul” Ardealului este vizitat de aproximativ 200.000 de turiști din țară și de peste hotare.

 

 

Imagine

Imagine

Imagine

Astăzi:

Imagine

 

Articolul precedent479 de sibieni, confirmați cu noul coronavirus
Articolul următorIncendiu în zona Lunca Seviș. Peste 100 de animale au fost evacuate și salvate