Reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS) prezintă în premieră pentru România prima campanie a unui produs încadrat într-un sistem de calitate european, făcând cunoscută povestea Salamului de Sibiu publicului larg.

“Noi trebuie să contribuim la îmbunătăţirea percepţiei consumatorilor cu privire la sistemele de calitate europene. De asemenea, consumatorii au nevoie să cunoască mai multe despre Indicaţiile Geografice Protejate şi ce beneficii aduc acestea în vieţile lor. Provocarea noastră este să dezvoltăm programe care să îmbunătăţească imaginea produselor şi să conştientizeze consumatorii cu privire la calitatea produselor şi a metodelor de producţie, astfel încât să crească cererea pe piaţa internă şi să se încurajeze deschiderea de noi pieţe”, a declarat Carmen Gavrilescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Salam de Sibiu.

Potrivit unui comunicat al asociaţiei, transmis joi AGERPRES, Salamul de Sibiu – Indicaţie Geografică Protejată este primul produs românesc din categoria carne procesată recunoscut în 2016 cu distincţia europeană a calităţii IGP, iar campania face parte din proiectul european de promovare “Enjoy it\”s from Europe” desfăşurat în perioada 22 ianuarie – 19 februarie 2021.

“Salam de Sibiu IGP – Gust European desăvârşit” este o campanie integrată de marketing care implică o componentă Social Media dar şi de digital şi include ca livrabile două spoturi TV.

VIDEO și amănunte, AICI

Sursa: Realitatea de Sibiu

Articolul precedentPieton lovit de mașină, în municipiul Sibiu
Articolul următorCHECK-IN. Bucureștenii respiră aer din ce în ce mai poluat