Adelina, o fetiță de aproximativ cinci ani, a plecat, marți, să se joace împreună cu o prietenă, pe malul Cibinului. După aproximativ cinci minute, Adelina a căzut în râu, iar prietena ei a fugit să anunțe dispariția ei. Iar după circa 48 de ore, trupul ei este încă de negăsit, salvatorii sibieni căutându-l cu bărci pneumatice. Dorin Cioabă, regele romilor din România, sare în ajutorul familiei și spune că pune presiune pe autorități să o găsească pe fetiță.
Familia este ușor revoltată pe autorități, spunând că era nevoie de un număr mai mare de salvatori care să participe la această acțiune.
“De ajutat nu m-a ajutat nimeni. Timp de trei zile, fetița e înecată, nu știu unde. Sunt disperat! Nu au adus scanfandri, niciun ajutor. Doar treceau cu barca și atât. Treceau cu vederea”, spune tatăl fetiței.
Aceste mărturisește că de trei zile nu își mai găsește liniștea și că își caută copilul fără încetare. “E singurul copil”, mai spune tatăl Adelinei.
Fetița a căzut în Cibin marți, în jurul orei 19. Atunci, au intervenit 20 de pompieri militari, două autospeciale de stingere, o autospecială SMURD și un autocamion de intervenție cu barca pneumatică de salvare.
Pompierii au întrerupt căutările în jurul orei 23, iar a doua zi, la ora 6, le-au reluat cu două bărci pneumatice și două echipaje pe cursul râului. În jurul orei 23.30, ISU Sibiu a anunțat că a retras forțele, fetița nefiind găsită. Joi dimineață, începând cu ora 6, nouă pompieri militari cu o barcă pneumatică au revenit pe Cibin. În jurul orei 10.30, forțele de intervenție au fost suplimentate, fetița fiind căutată de 25 de pomieri militari, cu două bărci pneumatice. De asemenea, în colaborare cu Serviciul de Gospodărire a Apelor, s-au luat măsuri pentru scăderea și menținerea debitului pe cursul râului.
Dorin Cioabă, regele romilor din România: “Suntem foarte supărați că acțiunea celor de la ISU este foarte slabă!”
Dorin Cioabă, regele romilor din România, spune că măsurile nu sunt suficiente.
“Suntem foarte supărați noi, cei din comunitate, și familia, pentru că acțiunea celor de la ISU este foarte slabă. Nu caută. Trec cu șalupa o dată, de două ori pe zi. Nu s-au făcut căutările așa cum ar trebui. Sunt niște scorburi acolo. Copila ar putea să fie prinsă sub acele scorburi. Au venit oameni din toată țara să ne ajute. Era să se mai înece și alții. Am demarat și noi căutări, dar îi punem în pericol pe oameni. Familia intră în apă, era să se înece și ea. Trebuie amplificate căutările, nu abandonate. Noi știm că ea nu mai poate să fie în viață, dar trupul ei trebuie măcar recuperat”, spune Dorin Cioabă.
Potrivit acestuia, fetița fusese chemată, marți, la joacă, de o prietenă de vârstă apropiată.
“O altă fetiță a venit și a luat-o. Au plecat fără să îi vadă părinții. A durat cinci- zece minute. În capătul străzii e Cibinul. Fetița a anunțat niște oameni care erau în zonă, pe mal, că: “Haideți, că mi-a căzut prietena în apă!”. Și așa, oamenii și-au dat seama că a căzut fetița. Oamenii nu au sărit, că e prea mare apa. Au chemat 112. Au trecut mai mult de 48 de ore. La început, au fost multe mașini de poliție, jandarmi, dar toată lumea stătea pe malul apei, pe pod. M-am certat cu ei. De ce nu acționați? “Păi nu avem ce face!”, au zis. La un moment dat au plecat, acum văd că mai trec din când în când. Am vorbit cu șeful ISU mai devreme, m-a asigurat că a cerut închiderea barajului de la Gura Râului, pentru două ore. Apa a început să se micșoreze. În aceste două ore ar trebui ca apa să fie controlată de ISU. Îi sprijinim și noi. Eu nu am ce să fac mai mult, doar pun presiune pe autorități”, mai spune regele romilor din România.
În sprijinul familiei au venit oameni din mai multe județe ale țării.
“Am intrat în apă și noi, și bunica fetei, care era să se înece. Vrem să se pună mai multe forțe, mai mulți oameni de la ISU să meargă până la Mohu, că de acolo nu poate să treacă mai departe fetița. Au fost în prima seară sibieni care au căutat cu lanterna. Am stat și eu până la două noaptea. Ne rugăm să iasă și mai mulți să ne ajute, să o înmormântăm creștinește”, spune unul dintre romii care au venit din Alba.
https://www.youtube.com/watch?v=LFbsgAFPLmU
Sursa: Realitatea de Sibiu