Vremea va fi caldă pentru această perioadă, în județul Sibiu, săptămâna viitoare. Potrivit meteorologilor, temperaturile minime vor fi de -3 grade Celsius și cele maxime de 9 grade Celsius.

 

Luni, vremea va fi relativ caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 9 grade, iar cele minime între -4 și 0 grad. Izolat, în zonele joase de relief, se va semnala ceață.

Marți, potrivit meteorologilor, vremea se va menține caldă. Cerul va fi variabil, temporar noros.   Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări locale în zonele de munte și izolate în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 8 grade, iar cele minime între -3 și -1 grad.

Miercuri, vremea va fi ușor mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. Izolat, vor fi condiții de precipitații, mixte în cursul nopții, favorizând producerea poleiului. La munte, se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări izolate. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 7 grade, iar cele minime între -1 și 2 grade.

Joi, de asemenea, vremea se menține mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. Pe arii restrânse ziua și local noaptea se vor semnala precipitații sub formă de ploaie. La munte ziua precipitațiile vor fi mixte, predominant ninsori în cursul nopții. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări locale în sudul județului și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 9 grade, iar cele minime între 1 și 3 grade.

Spre sfârșitul săptămânii, cerul va fi temporar noros și  local, mai ales vineri și sâmbătă, când se vor semnala precipitații predominant ploi ziua, iar noaptea mixte.

 

Articolul precedentCopiii din Marburg le-au pregătit daruri “fraților” din Sibiu
Articolul următorPSD vrea să oblige consiliile locale să facă adăposturi pentru animale