Vremea se va încălzi, săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor.

Luni, temperaturile diurne vor înregistra o ușoară creștere față de zilele precedente. Cerul va fi mai mult noros ziua, iar noaptea va deveni variabil, temporar noros. Pe arii relativ extinse se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări locale ce vor atinge și depăși la rafală 55-60 km/h, mai ales în zona de munte, iar în zona înaltă rafalele vor depăși 90-100 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada și diminuând vizibilitatea. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 3 grade, iar cele minime între – 7 și – 5 grade. Izolat vor fi condiții de polei sau ghețuș.

Marți, vremea va fi rece, local geroasă noaptea și dimineața. Cerul va fi temporar noros și local va ninge. Vântul va sufla în general moderat cu intensificări temporare de peste 60 km/h, tare la munte, viscolind zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între – 4 și – 3 grade, iar cele minime între -12 și – 8 grade.

Miercuri, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi mai mult noros ziua când temporar va ninge. Noaptea cerul va deveni variabil, temporar noros. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări locale mai ales în zona de munte, unde va viscoli sau spulbera zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 2 grade, iar cele minime între – 1 și 0 grade.
Joi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 6 grade, iar cele minime între – 4 și – 2 grade.
În weekend, vremea va fi mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre sfârșitul intervalulul când local se vor semnala precipitații slabe predominant sub formă de ploaie ziua și mixte, predominant ninsori noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 6 grade, iar cele minime între – 4 și 0 grade. Vor fi condiții de polei sau ghețuș.

Articolul precedentUPDATE | VIDEO. Agresorul tânărului înjunghiat în Mediaș, prins duminică în Blaj
Articolul următorGata vacanța de iarnă! Elevii se întorc mâine în bănci!