Guvernul Ungariei a anunțat că a declanşat o investigaţie asupra operatorului aerian low-cost Wizz Air Holdings PLC pentru posibila încălcare a legislaţiei privind protecţia consumatorilor.

 

Oficialii Wizz Air nu au fost imediat disponibili pentru comentarii, informează site-ul lse.co.uk.

Este a doua astfel de investigaţie, în ultimele trei luni, lansată împotriva unei companii aeriene.

 

Ministerul Justiţiei din Ungaria susţine că a primit multe plângeri la adresa Wizz Air deoarece operatorul aerian cu sediul în Budapesta nu ar fi oferit informaţii şi asistenţă clienţilor ale căror zboruri au fost întârziate sau anulate, conform agenţiei de presă ungare MTI.

De asemenea, Wizz Air este acuzată că nu a acordat cazare şi o nouă rezervare pentru pasagerii afectaţi, nu a răspuns plângerilor consumatorilor în termen de 30 de zile şi operează o linie telefonică de asistenţă pentru clienţi cu suprataxă, ceea ce contravine legislaţiei şi drepturilor consumatorilor din Ungaria, a precizat Ministerul Justiţiei, potrivit ziare.com.

Articolul precedentPreședintele Comisiei Europene intervine în criza energetică: ce îi îndeamnă pe oameni
Articolul următor469 dosare depuse în cadrul Programului Iluminat Public 2022