Orașul Melitopol nu a fost îngenuncheat, a declarat Zelenski, într-un mesaj pentru poporul ucrainean, după eliberarea primarului Ivan Fyodorov. “Soldații ruși l-au răpit pe 11 martie și au încercat să-l forțeze să colaboreze. Dar a rezistat. Nu a cedat. Vom rezista și noi. Nu renunțăm. Pentru că suntem ucraineni și ne apărăm mereu poporul și ceea ce este al nostru”, a spus Zelenski.

 

Coridoarele umanitare au e;uat miercuri, a mai spus președintele ucrainean.„Soldații ruși nu au oprit bombardamentele și nu au garantat siguranța”, a adăugat el.

În ciuda atacului, Zelenski a spus că peste 6.000 de oameni, inclusiv 2.000 de copii din Mariupol, au reușit să fugă în Berdiansk și sunt evacuați.

 

Trupele ruse au deschis focul pe tronsonul de drum dintre Vasylivka și Kamyanske, din regiunea Zaporizhia. A fost un miracol că nimeni nu a murit. Cinci persoane au fost rănite, inclusiv doi copii.

În Cernihiv, a adăugat Zelenski, trupele ruse au tras asupra civililor care „pur și simplu stăteau la coadă pentru pâine”, ucigând 10 oameni.

 

Zelenski a confirmat, de asemenea, că forțele ruse au aruncat o bombă asupra teatrului din centrul orașului Mariupol. ”Sute de oameni se adăposteau acolo… Clădirea a fost distrusă. Numărul victimelor este încă necunoscut”, a mai spus președintele Ucrainei.

 

Articolul precedentRusia ar putea folosi arme chimice după invadarea Ucrainei – Cine face anunțul terifiant
Articolul următorAvansul rușilor, nesemnificativ până în ziua 21 de război – ANALIZĂ militară SUA și Anglia. HARTA rezistenței