Ziua națională a adopției a fost sărbătorită în 2 iunie la Sibiu, în Parcul Sub Arini, printr-un eveniment public organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu cu sprijinul, Alianței România Fără Orfani, Asociației Lindenfeld – Programul Educațional Ajungem Mari.

Serbarea organizată a avut drept scop celebrarea adopției, informarea și sensibilizarea opiniei publice cu privire la nevoia copiilor de a trăi într-o familie, de a crea o comunitate activă care să susțină persoanele/familiile care intenționează să adopte și care își doresc să afle informații direct de la persoane care au experimentat acest sentiment.

La evenimentul organizat au participat aproximativ 100 de adulți și copii, dintre care 30 de familii care au adoptat, dar și alte persoane din comunitate interesate de subiectul evenimentului. S-au distribuit materiale informative, flyere, baloane colorate și dulciuri pentru copii, de către cei 11 voluntari implicați în organizarea evenimentului alături de membrii Compartimentului Adopții și postadopții care au oferit informații despre procedura, etape și condițiile adopției.

Prezența copiilor adoptați la evenimentul a avut dublu scop, pe de o parte celebrarea zilei dedicată în special lor, care subliniază importanţa părinților în viaţa copiilor și pe de altă parte de a destrăma miturile despre adopție, și schimbarea percepției publice despre copii din sistemul de protecție specială și în general despre adopție. Aceștia au fost angrenați într-o serie de jocuri interactive și distractive acompaniați de voluntari, au fost pictați pe față, au primit dulciuri și baloane colorate.

Mesajul evenimentului, inscripționat pe tricourile organizatorilor și participanților, a fost ” 88 de copii sunt adoptabili în Sibiu. Povestea ta poate începe chiar acum! ” și face parte dintr-o serie de acțiuni de promovare a adopției desfășurate de DGASPC Sibiu prin compartimentul de specialitate.

Articolul precedentExpoziţie de armament şi tehnică militară din dotarea Armatei României şi a SUA, la Academia Forţelor Terestre
Articolul următorAcțiuni ale polițiștilor de combatere a alcoolului și drogurilor la volan