În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost efectuate un număr de 3351 de teste. În ceea ce privește numărul de persoane confirmate în urma testării SARS CoV-2, în județul Sibiu sunt 440 de persoane confirmate pozitiv (dintre care 412 adulți și 28 copii) și 1667 de persoane confirmate negativ.  Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 229 de persoane.

La data curentă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 336 persoane izolate și 315 persoane în carantină.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 38 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 111 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În cursul zilei de ieri, 13 mai, 41 de polițiști sibieni, 54 de polițiști locali, 65 jandarmi și 11 efective MApN au desfășurat 99 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

“În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 403 persoane și 2 societăți comerciale/persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, fiind aplicate 5 sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare de 1060 de lei pentru fapte în context COVID 19”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al prefecturii Sibiu.

Articolul precedentDin 18 mai, direcțiile și serviciile Primăriei Sibiu reiau audiențele cu cetățenii
Articolul următorDosarul de mită și trafic de influență la RAR Sibiu a ajuns la instanță. 16 persoane trimise în judecată, între care și șeful RAR Sibiu