Un localnic din Bazna a avut surpriza vieții lui, când, a descoperit un pistol și cartușe, ascunse într-o nișă a podului. Descoperirea a fost făcută în timp ce executa lucrări de reparație la acoperișul casei.

Polițiștii au efectuat verificări și au constatat că este vorba despre o armă letală tip revolver, în stare avansată de degradare, și despre 5 cartușe. Toate au fost ridicate în vederea cercetărilor.

„În cauză s-a deschis un dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor”, transmit polițiștii.

De asemenea, duminică, 14 octombrie, pe raza Târgului Obor din municipiul Sibiu, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat un bărbat în vârstă de 47 de ani, din județul Mureș, care comercializa ilegal o armă letală de vânătoare.

Arma a fost ridicată în vederea confiscării, iar pe numele bărbatului  s-a deschis dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.

Articolul precedentO bătrânică a fost rănită într-un accident, la intersecția străzilor Călțun cu Fochiștilor
Articolul următorBRAȘOV | Doi bărbați s-au ales cu dosar penal după ce au furat lemne