Un sibian în vârstă de 40 de ani s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei după ce fost prins de polițiști în timp ce transporta 6,27 mc de cherestea de fag fără a deține aviz legal.
Acesta a fost depistat în cursul zilei de 10 iulie când polițiștii Serviciului de Ordine Publică au desfășurat o acțiune specifică pe linia prevenirii și combaterii activităților ilegale de tăiere, transport și valorificare a materialului lemnos pe raza localităților Orlat, Gura Râului, Cisnădie, Sadu și Râul Sadului.
Materialul lemnos pe care îl transporta bărbatul a fost confiscat. De asemenea, în cadrul acelorași acțiuni s-au efectuat verificări privind legalitatea activității unei societăți de profil de pe raza localității Orlat.
Societatea în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei din cauza emiterii unor avize necorespunzătoare.