Realitatea PLUS a intrat în posesia documentelor oficiale care îl îngroapă definitiv pe Victor Ponta. Vă prezentăm e-mailurile scrise chiar de fostul premier, în pragul alegerilor prezidențiale și chiar cu două zile înainte de turul doi. E-mailurile erau trimise către firma de lobby americană Podesta Grup pentru a-l promova pe fostul premier în timpul campaniei din 2014. Banii dați acestei firme nu au fost declaraţi de PSD. Este aceeași firmă extrem de influentă care a lucrat din greu la înlăturarea fostului președinte Traian Băsescu de la putere în urma referendumului din 2012. 

Cu o zi înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din 2014, Victor Ponta le-a trimis un e-mail oamenilor lui de încredere de pe o adresă obscură: Baudolino1414.

„Dragii mei! Nu vreau să fiu paranoic dar în ultimele doua saptamani as vrea sa folosesc aceasta adresa! E mai safe! VP (Victor Ponta – n.red.)”.

E- MAILURILE DINTRE PONTA, OAMENII LUI ȘI PODESTA

Pe 11 noiembrie 2014, cu doar trei zile înainte de al doilea tur al alegerilor prezidențiale, a reînceput schimbul de e-mailuri dintre fostul premier, oamenii lui de încredere și de data acesta și cu reprezentanții Podesta Group. Aceștia interveneau în presa străină ca Victor Ponta să apară în interviuri televizate. Matthew Browne, cel care lucra la Centrul pentru Progresul American, a scris o scrisoare echipei lui Victor Ponta dar și celor de la Podesta Group.

„Sper că acest email vă găsește în cele mai bune condiții. În urma unei discuții cu David, John și Will de la Podesta Group, vă contactez cu privire la modul de acoperire internațională a alegerilor din acest weekend și a rezultatelor. David și colaboratorii lui au avut câteva idei despre cum să faceți acest lucru și acestea sunt prezentate mai jos. Ar fi minunat să vă gândiți la acestea cât mai rapid, astfel încât, dacă este util, să putem începe să acționăm și să ne pregătim cât mai repede”, potrivit unui e-mail prezentat de Realitatea PLUS.

Totul trebuia pus la punct minuțios așa că au venit și sugestiile.

E-MAIL-URILE DINTRE PONTA, OAMENII LUI ȘI PODESTA

Relațiile media

,,Reprezentanții PG (Podesta Group) sunt bucuroși să ajute să se ajungă la instituțiile media internaționale cheie (mă gândesc la Amanpour, la CNN, BBC etc.) să caute să organizeze potențiale interviuri imediat după alegeri, iar corespondenții internaționali să transmită de la fața locului celor care urmăresc și comentează politica românească și est-europeană pe piețele media care contează”.

Idei înlocuitoare și valide

„Evident, Victor Ponta nu va putea acorda prea mult timp unor interviuri internaționale. PG (Podesta Group) are câteva idei despre întocmirea unei liste cu persoane valide din afara României care ar putea fi chemate să îl sprijine pe Victor Ponta prin declarațiile lor și care ar adăuga culoare transmisiunilor. Pot să adaug eu la această listă, dar dacă aveți idei ar fi minunat.

De asemenea, ar fi minunat să găsiți unul sau doi oameni importanți – adică cetățeni români din interiorul echipei de campanie sau din PSD sau chiar din Guvern – care ar putea vorbi cu reporterii și jurnaliștii atunci când Victor Ponta nu este disponibil. Este ceva cu care ne puteți ajuta și voi?”, potrivit mesajului prezentat de Realitatea PLUS. 

Cei de la Podesta Group se gândesc și la mediul în care să fie făcute interviurile dar și mesajele.

E-MAIL-URILE DINTRE PONTA, OAMENII LUI ȘI PODESTA

„De asemenea, orice sugestii despre încadraturi și mesaje pentru interviuri ar fi bune. Îmi vin în minte trei. În primul rând, schimbarea clasei politice în România – o conducere post-comunistă cu un nou stil politic. În al doilea rând, redresarea economică solidă ca forță motrice a victoriei și o nouă abordare care deschide calea în Europa. În al treilea rând, România ca bastion împotriva unui nou război rece – va fi important în mass-media americană ca să scoată în evidență înclinațiile transatlantice ale lui Victor Ponta”, scrie în răspunsul celor de la Podesta.

Pe 12 noiembrie 2014 vine un nou răspuns de la cei de la Podesta Group.

„Bine v-am găsit pe toți!

Vă mulțumesc pentru susținere. Sunt de acord că mesajele sugerate de Matt sunt foarte utile! Despre înlocuitori și persoane care să îl susțină, este o sugestie foarte bună și ne vom gândi la câteva nume bune (și vom reveni la voi). Să-mi spuneți doar când trebuie să dăm startul și în funcție de asta vom pregăti acei oameni. În ceea ce privește ajutorul cu privire la mass-media, nu vă pot face sugestii. Cu siguranță că șiti mai bine acest lucru decât mine. Am să îi întreb pe colegii mei și voi reveni”, potrivit mesajului din e-mail-ul prezentat de Realitatea PLUS.

Pe 12 noiembrie scrie din nou John Anderson, reprezentantul Podesta Group și îi mulțumește lui Matt Browne strategul lui Tony Blair care era consilierul lui Ponta la aceea vreme.

E-MAIL-URILE DINTRE PONTA, OAMENII LUI ȘI PODESTA

„Se poate face un interviu telefonic cu cineva din echipa premierului Ponta și dacă da, cu cine și când? În cazul în care Wall Street Journal vrea să discute cu cineva duminică, putem spune da? O să fie cineva disponibil? Pentru televiziuni, ar fi foarte util dacă premierul Victor Ponta însuși va fi disponibil să ofere un interviu în special pentru BBC și CNN. Acest lucru ar fi foarte probabil în zilele de după ziua alegerilor. Când aveți ocazia, să ne informați în acest sens. Dorim să daăm o știre pentru presă până vineri.

Mulțumesc și toate cele bune, John”, se menționează în e-mail-ul trimis de Anderson, potrivit Realitatea PLUS.

Pe 13 noiembrie 2014 au circulat mai multe mailuri între staff, consilierii lui Ponta și cei de la Podesta Group. John Anderson îi asigură pe cei cu care corespondează că lucrurile încep să intre în linie dreaptă.

E-MAIL-URILE DINTRE PONTA, OAMENII LUI ȘI PODESTA

„Bună,

Am început să avansăm și le sugerăm oamenilor că le putem face legătura cu consilierii de încredere ai premierului Victor Ponta înaintea zilei alegerilor și după aceea. M-aș simți mult mai confortabil dacă aș ști cu certitudine că tu sau cineva de calibrul tău (n.r. Matt Browne) o să fie disponibil să discute cu presa internațională. Suntem pe un teren sigur? De asemnea, premierul Victor Ponta o să fie disponibil? Oamenii lui Christiane Amanpour își exprimă dorința pentru un interviu dar ar dori să știe când vor fi cunoscute rezultatele alegerilor. Când vă așteptați să fie anunțat câștigătorul? Toate cele bune. John”, potrivit e-mail-ului prezentat de Realitatea PLUS.

Pe 14 noiembrie, un alt email venit de la John Anderson vine să asigure că se avansează în aranjarea unui interviu la CNN și chiar la BBC, al lui Victor Ponta: 

„Bună.

Sunt într-un stadiu avansat cu Amanpour( nr. Christiane Amanpour, jurnalist CNN), dar și cu BBC care își exprimă interesul pentru un interviu cu premierul Ponta. Trebuie să ne dăm seama dacă și când va fi disponibil și când se așteaptă rezultatele. Sper că dormiți acum, dar când aveți un moment vineri dimineață, ar fi minunat dacă ne-ați putea oferi câteva îndrumări cu privire la disponibilitatea premierului Ponta și cine altcineva poate vorbi cu presa internațională înainte și după alegeri. Mulțumesc. Toate cele bune, John”.

E-MAIL-URILE DINTRE PONTA, OAMENII LUI ȘI PODESTA

Pe 14 noiembrie vine și un răspuns de la Victor Ponta: „De luni încolo, Ioana e singura care poate ține așa ceva alături de mine”.

După acest mesaj, vine un e-mail ca răspuns din partea cuiva din staff-ul fostului premier:

„M-au tot contactat cei din echipa lui Matt Browne, cu propuneri de interviuri de presă străină pentru VP ( n.red.-Victor Ponta) și pentru oameni din echipa lui VP (dacă acesta nu e disponibil), pentru imediat după alegeri. În primul rând, Amanpour (CNN) și BBC, dar ei zic că sunt și alții pe listă. Și au nevoie de un cadru orar și zi (bănuiesc, de luni încolo), în care se pot da astfel de declarații. De asemenea, au nevoie de o listă de oameni care pot vorbi în numele lui (ne gândim la câteva propuneri) – dacă el nu are când. În functie de feedback, le răspund azi pentru a se pregăti”.

Serviciul de lobby pentru campania prezidenţială din 2014 nu apare în rapoartele oficiale ale candidatului Victor Ponta pentru că nu partidul i-a angajat pe americani. Podesta Group a fost înfiinţată în 1998 de John şi Tony Podesta. John Podesta a fost şeful de campanie al lui Hillary Clinton. În vara anului 2012, când au fost începute demersurile pentru suspendarea preşedintelui de atunci, Traian Băsescu, John Podesta a publicat o analiză despre România în care nota că Victor Ponta apără democraţia prin acţiunile sale. Iar fostul președinte este atacat de patronul Podesta. 


Articolul precedentBilanț COVID pentru ultimele 24 de ore: 1.136 de cazuri noi și 41 de decese/ 460 dintre cei infectați se află în secțiile ATI
Articolul următorMasca de protecție, obligatorie în toate spațiile deschise din orașul Miercurea Sibiului