A început cea de-a XIX-a ediție a Concursului de Creație Literară „Lirismograf”. Competiția este organizată de Casa de Cultură a Studenților Sibiu și se împarte pe patru secțiuni: poezie, proză, dramaturgie și critică literară. Se adresează tuturor tinerilor din țară cu vȃrstă cuprinsă ȋntre 16 și 30 de ani, ale căror lucrări ȋnscrise ȋn concurs nu au mai fost publicate.
Tinerii sunt așteptați să trimită lucrările pe adresa [email protected], împreună cu adresa completă, pȃnă la data de 18 martie 2019. Vor fi declarate câștigătoare lucrările care vor obține cel mai mare punctaj acordat de membrii juriului, iar editarea lor ȋn Antologia ”Conexiuni” va începe imediat după anunțarea învingătorilor.
„Ȋn fiecare ediție, acest concurs a oferit tinerilor oportunitatea de a ȋmpărtăși creațiile originale tânărului public cititor ca o alternativă la literatura contemporană, o literatură prin care tinerii se descoperă pe sine şi lumea ȋnconjurătoare. În acest spirit, dorim să celebrăm originalitatea și diversitatea creațiilor tinerilor noştri scriitori și să încurajăm apropierea acestora de literatură”, spune Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenților din Sibiu.
Detaliile concursului se regăsesc pagina de facebook a Casei de Cultură a Studenților Sibiu.