UPDATE: Accidentul s-a produs pe fondul vitezei neadaptate, anunță polițiștii. Se pare că un șofer în vârstă de 43 de ani, în timp ce conducea pe direcția Sibiu – Agnita, a derapat și a ieșit în afara părții carosabile izbindu-se de un arbore.

Se confirmă decesul pasagerului de 40 de ani. Șoferul a fost transportat și el la spital. Traficul în zonă este îngreunat.

Știre inițială: Grav accident rutier pe DJ 106, între Cornățel și Nocrich, transmit pompierii. Din primele informații, doi bărbați au fost răniți în accident, iar unul dintre ei, din păcate, a decedat. Acesta avea în jur de 40 de ani.

Cel de-al doilea, de 43 de ani este politraumatizat și va fi transportat la spital. La fața locului intervin două echipaje SMURD.

Articolul precedentA început o nouă ediție a competiției de creație literară „Lirismograf”
Articolul următorUPDATE: Un accident rutier produs de un TIR a deviat și restricționat traficul pe A1