Un accident grav a avut loc sâmbătă dimineață pe Valea Oletului, în localitatea Câineni. Un bărbat a murit, iar o femeie, de aproximativ 60 de ani de ani, se află în stare gravă, fiind transportată la Spitalul din Sibiu.

Potrivit ISU Vâlcea, se pare că a fost vorba despre o coliziune între un autoturism și un TIR, la fața locului intervenind o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și una SAJ.
“La locul interventiei s-au găsit două victime, ambele încarcerate. Din nefericire, victima cu stop cardio-respirator a fost declarată decedată, după efectuarea manevrelor de resuscitare, de către medicul de pe ambulanță SAJ Sibiu”, explică ISU Vâlcea.
În accident au fost implicate trei persoane, respectiv șoferul TIR-ului, de aproximativ 60 de ani, care a refuzat transportul la spital, un bărbat care a murit și o femeie care a ajuns în stare gravă la Spitalul din Sibiu.
Circulația pe Valea Oltului se desfășoară îngreunat.

Articolul precedentOlandez cu domiciliul în județul Sibiu, arestat după ce ar fi racolat mai multe fete pentru a întreține relații sexuale
Articolul următorAccident cu trei mașini, la Dumbrăveni