Un tânăr de 27 de ani din Slimnic a ajuns la spital după ce a intrat într-un pom de pe marginea drumului.

Incidentul s-a petrecut joi spre vineri noaptea, când tânărul a condus un autoturism de pe strada Lungă până pe Calea Șurii Mici, unde, la coborârea de pe viaduct, a pierdut controlul direcției de deplasare și a lovit un pom de pe marginea drumului.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a șoferului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Din primele cercetări efectuate după producerea accidentului, polițiștii au stabilit că cel aflat la volan nu deține permis de conducere, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, pe numele tânărului s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
În momentul producerii accidentului rutier, șoferul era însoțit de proprietarul mașinii, alt tânăr în vârstă de 24 de ani, domiciliat în comuna Șeica Mare, care, cu bună știință, i-a încredințat mașina amicului său spre a fi condusă pe drumurile publice.
În continuarea investigațiilor desfășurate în vederea lămuririi circumstanțelor producerii evenimentului, polițiștii rutieri au constatat că și proprietarul autoturismului ar fi condus de pe Calea Șurii Mari până pe strada Lungă unde, la volan, a trecut prietenul său.
Testat alcoolscopic, tânărul în vârstă de 24 de ani a prezentat o concentrație de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele său fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, respectiv încredințare.
Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu.

Articolul precedentIncendiile de vegetație iau amploare în Sibiu
Articolul următorMai sunt bilete disponibile de tratament balnear pentru pensionari