În această după-amiază, la Sibiu a fost inaugurată prima grădiniță canadiană din sud-estul Europei. Invitat special al acestui eveniment a fost Kevin Hamilton, Ambasadorul Canadei la București. Aflat în Sibiu, Excelența Sa a răspuns invitației noului prefect al Sibiului, Maria Minea și a fost, de asemenea, oaspete la Prefectură. 

Extrem de încântat de Sibiu, pe care l-a vizitat deja de trei ori ca turist, diplomatul canadian s-a declarat fericit să revină în calitate de ambasador.

„Sibiul este un județ în care îți dorești să te stabilești și să îți crești copiii. Sunteți binecuvântați din punct de vedere geografic, iar oamenii sunt minunați aici. Observatorii Canadei prezenți la summit-ul Consiliului Uniunii Europene organizat la Sibiu au fost foarte încântați de oraș. Cred că este momentul ca noi, Ambasada, să profităm de imaginea bună pe care o are Sibiul în fața canadienilor și să încurajăm companiile să vină și să investească aici”, a explicat Ambasadorul Canadei.

La rândul ei, Maria Minea a subliniat importanța investitorilor străini și potențialul județului.

“Grădinița canadiană va completa oferta educațională foarte generoasă a Sibiului. Este un prim pas foarte important, care va atrage investitorii canadieni. Avem forță de muncă foarte bine pregătită, calificată în diverse domenii, avem tineri cu rezultate excelente. Mă bucur că v-ați îndreptat atenția spre județul nostru și vă mărturisesc că acest lucru nu mă surprinde pentru că județul Sibiu este o veritabilă perlă a României. Putem construi parteneriate solide și profitabile pentru ambele țări, în domenii diverse: industrie, agricultură, turism, servicii”, a spus aceasta.

Articolul precedentBiciclist accidentat pe strada H. Oberth
Articolul următorHoț de bicicletele prins de sibieni și dat pe mâna poliției