În ultimele 24 de ore, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Sibiu în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, au desfăşurat acţiuni pe raza întregului judeţ pentru verificarea legalităţii efectuării transportului de marfă şi persoane.

Acţiunea a vizat, totodată, verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecţie stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane.

Totodată, acţiunile sunt desfăşurate pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, siguranţa rutieră reprezentând o prioritate a activităţii poliţiştilor doljeni.

Astfel de acţiuni sunt vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare.

În urma abaterilor constatate organele de control au aplicat 52 de sancţiuni contravenţionale, din care 38 sancţiuni conform lg. 55/2020, în valoare totală de peste 13.000 de lei.

Totodată, poliţiştii au constatat o infracţiune la regimul rutier, au reţinut 10 permise de conducere şi au retras 2 certificate de înmatriculare.

– Recomandăm tuturor participanţilor la traficul rutier să adopte o conduită preventivă în trafic, să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren!

Totodată, le recomandăm să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie atât în mijloacele de transport în comun cât şi în celelalte locuri unde este obligatoriu, să nu se expună la riscuri!

Sursa: Realitatea de Sibiu

Articolul precedentVIDEO Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la Sibiu
Articolul următorȘeful PSD Sibiu are coronavirus!