Operatorul Atlassib a anunțat, marți, că întrerupe cursele în Europa.

“În cei aproape 30 de ani de activitate, ne-a motivat întotdeauna grija față de toți călătorii noștri, dar și respectarea legilor și a măsurilor impuse de autorități. Știm că viețile românilor plecați la muncă în alte țări au fost date complet peste cap, și că foarte mulți dintre aceștia și-au dorit, și își doresc, să revină acasă, la cei dragi. În momentul de față, datorită închiderii granițelor Ungariei, și la indicațiile autorităților, suntem nevoiți să suspendăm serviciul de transport internațional de persoane, pentru toate țările deservite până acum. Tuturor pasagerilor cu bilete cumpărate, care așteptau plecarea în perioada următoare, le este garantată reprogramarea biletelor, pentru o dată ulterioară”, au anunțat reprezentanții Atlassib.
De asemenea, aceștia au adăugat că “pentru conaționalii noștri care nu se pot întoarce acasă în acest context, facem tot posibilul să menținem o parte din serviciile care le pot fi de ajutor. Astfel, menținem momentan livrarea de colete spre și dinspre Germania, și vom face toate eforturile posibile pentru a oferi aceste servicii în condiții de maximă siguranță”.
Informații sunt disponibile la 0748111111. 

Articolul precedentPersoană suspectă de coronavirus, transportată la spital
Articolul următorNoi măsuri de protecție împotriva coronavirusului, luate de Primăria Sibiu. Locurile de joacă, dezinfectate zilnic