BC CSU Sibiu a plecat spre Timișoara acolo unde participă, timp de două zile, la turneul amical: Cupa Timișoara! Meciurile de verificare sunt programate vineri și sâmbătă. Înaintea Memorialului Tordai, atunci când baschetbaliștii sibieni vor evolua pe parchet, pentru prima dată în actuala formulă, în fața propriilor fani, galben-albaștrii au plecat spre Timișoara.

Prima partidă este programată vineri, de la orele 18:00, în compania celor de la Steaua București, urmând ca sâmbătă, să se dueleze cu una dintre echipele CSM Focșani 2007 și Baschet SCM Timișoara.

„Va fi al doilea turneu de pregătire pentru noi, turneu util pentru formarea, închegarea relațiilor de joc. Ne interesază să ajungem cât mai repede la chimia și energia cu care jucam sezonul trecut și de acolo să progresăm”, a declarat Dan Fleșeriu, antrenorul BC CSU Sibiu.

După această deplasare, BC CSU Sibiu are programată prezentarea lotului cu care va debuta în actual stagiune, noul echipament oficial de joc- marca ANDU- și partenerul de mobilitate – Autoklass. Toată suflarea galben-albastră e convocată luni, 23 septembrie, de la orele 18:00, la sediul Autoklass Sibiu, din Soseaua Alba Iulia, nr. 69. Suporterii sibieni vor avea ocazia să îi întâlnească, pentru prima data în actuala formulă, pe jucătorii BC CSU Sibiu!

Prima reîntâlnire a echipei cu suporterii săi în Sala Transilvania va avea loc miercuri, o dată cu debutul Memorialului Tordai, programat să se desfășoare între 25 și 26 septembrie. La acest eveniment și-au anunțat participarea: U-BT Cluj Napoca, CSO Voluntari și Baschet SCM Timișoara.

Articolul precedentSibiul s-a înfrățit oficial cu orașul Durham din Statele Unite
Articolul următorIncendiu la o șură cu fân, în Cașolț