În cel de-al doilea tur al alegerilor pentru desemnarea președintelui României, peste 14.000 de sibieni au votat candidatul Partidului Social Democrat.

PSD Sibiu nu a comentat după afișarea primelor rezultate ale alegerilor prezidențiale, dar a transmis, recent, un punct de vedere. 
“Candidatul PSD, un candidat care a dat dovadă de integritate, bun simț și demnitate pe întreaga perioadă a campaniei electorale. Tuturor celor care au apreciat aceste calități și ne-au sprijinit le mulțumim și îi asigurăm că le vom fi alături și de acum încolo. Le mulțumim și celorlalți sibieni, pentru că au mers la vot și și-au exercitat acest drept democratic, garantat de Constituția României. Le mulțumim tuturor colegilor din județ care în această campanie au cutreierat toate localitățile și au stat de vorbă cu fiecare om care le-a ieșit în cale, fie că acesta a fost în asentimentul nostru sau că și-a exprimat idei contrare cu ale noastre”, a transmis PSD Sibiu. 
Organizația mai spune că “Președintele Iohannis va trebui să fie un președinte pentru toți românii. Chiar și cei care nu l-au votat sunt cetățeni ai acestei țări, sunt români ale căror interese vor trebui deopotrivă apărate și reprezentate. Ura și dezbinarea trebuie să înceteze, președintele trebuie să devină un mediator în adevăratul sens al cuvântului, să apere interesele României peste hotare. Noi, Organizația Municipală PSD Sibiu vom continua pe plan local, prin intermediul aleșilor noștri, măsurile sociale care au consacrat social-democrația din România”.

Articolul precedentÎn sediul primăriei din Sibiu poate fi vizitată o expoziție dedicată femeilor care au scris istorie
Articolul următorGaz Metan își promovează meciurile în școlile din Mediaș