La nouă luni de închisoare, cu amânarea pedepsei pentru doi ani, a fost condamnat Ioan-Nicolae Tămâian, consilier local la Șelimbăr, în urma unui scandal în care instanța a constatat – pe fond – că fiul fostului deputat liberal a sărit la bătaie cu o macetă, anunță Turnul Sfatului.

Povestea pornește de la reparația unei mașini și implică și un accident provocat în drum spre Mediaș. Tămâian candidează din nou pentru postul de consilier local, de această dată pe listele PMP.

Condamnarea lui Ioan-Nicolae Tămâian (32 de ani) vine ca urmare a unor fapte petrecute la începutul anului 2016 și care au fost precedate de o întreagă istorie, care îl are în centru pe Jochen Zeck – cetățean german, stabilit de mai mulți ani la Sibiu. ”Povestea este lungă și nu a fost spusă judecătorilor pe de-a întregul, asta din cauza avocatei mele care, pur și simplu, cred că urmărea doar banii mei și la un moment dat m-a lăsat baltă. Am avut un accident cu mașina mea și am dus-o la reprezentanță la Mercedes. Bebe Lomnășan, care lucra la Art Service (atelierul familiei Tămâian – n.r.) și pe care îl știam de la Naf Naf, îmi tot spunea să duc la ei mașina, căci va fi reparată mai ieftin și mai repede. Am refuzat la început, dar după mai multe insistențe a văzut mașina și mi-a spus că o vor repara pentru suma de 2.000 de euro. Pe care am plătit-o. Pentru ca, la final, să îmi dau seama că ei doreau să scoată mai mulți bani pe baza asigurării mele. Dar asta nu le-a ieșit și, prin urmare, au început să îmi ceară mie bani în plus”, descrie, pe scurt, povestea care a precedat atacul cu maceta asupra sa. Aproximativ 4.700 de euro era suma care îi era solicitată suplimentar, spune Jochen Zeck pentru Turnul Sfatului.

Sursa foto: Facebook / Ionuț Tămâian

Continuarea,  AICI.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 51. Rețeta perfectă pentru câștigarea alegerilor
Articolul următorVIDEO Începe modernizarea Stadionului Municipal din Sibiu