Numărul infecțiilor respiratorii acute a crescut cu 10% în ultima săptămână de supraveghere de rutină anunță reprezentanții Direcției de Sănătate Publică. Astfel, în săptămâna 18 – 24 februarie s-a ajuns la 2.418 cazuri față de 2.191 de cazuri raportate în săptămâna precedentă.

Analiza stratificată pe grupe de vârstă arată că cele mai multe cazuri (circa 37%) s-au înregistrat la grupa de vârstă 15-49 ani.

Numărul pneumoniilor din această săptămână de supraveghere este de 534 cazuri. Cele mai multe cazuri (145) au survenit la grupa de vârstă 15-49 ani.

„Ponderea mică a internărilor cu infecţii acute respiratorii (2.15%) indică faptul că majoritatea cazurilor sunt forme ușoare, însă ponderea internărilor cu gripă (32%) arată că sunt și multe cazuri care au necesitat spitalizare”, spun cei de la DSP.

Cazurile de gripă raportate au fost 25, față de cele 60 raportate în săptămâna anterioară.

„Dintre cele 2 probe de detectare de virus gripal recoltate săptămâna trecută, aflate în lucru, una este pozitivă pentru virusul gripal tip AH1pdm09, iar cealaltă negativă. Cazul confirmat este din Sibiu (masculin, 79 ani, cu condiții medicale preexistente și nevaccinat antigripal), soldat cu deces la începutul lunii februarie. De asemenea, un caz sporadic cu Infecție Respiratorie Acuta Severă din Sibiu, investigat pentru gripă în cursul acestei săptămâni, a fost infirmat”, spune Krisztina Gaal, purtător de cuvânt DSP.

Articolul precedentCum vă protejați apometrele împotriva înghețului
Articolul următor“aNATOmia unei Alianțe”, prezentată la Academia Forțelor Terestre