Reprezentanţii ANPC atrag atenţia asupra măştilor de protecţie aflate la vânzare. Potrivit realitatea.net, doar la ultimul control realizat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului s-au descoperit milioane de măşti neconforme, care au şi fost retrase de pe piaţă, preşedintele instituţiei dând mai multe sfaturi privind recunoaşterea măştilor neconforme.

„Aş dori să îi sfătuiesc pe consumatorii din România să cumpere aceste măşti doar din farmacii sau din magazinele cu raioane specializate pentru produse de protecţie şi, bineînţeles, să consulte site-ul ANPC-ului, unde avem o secţiune specială unde sunt trecute toate aceste produse care au apărut pe alerte. Deci, avem inclusiv fotografii acolo, avem descrierea amănunţită. Altfel, pentru un consumator mediu informat este destul de greu să distingă care produs este conform sau care nu”, a explicat preşedintele ANPC, Eduardt Cozminschi, la un post TV.

Cozminschi spune că orice produs cumpărat ar trebui să aibă traducere precisă în limba română. „În principiu, orice produs trebuie să aibă etichetă cu traducere în limba română şi, bineînţeles, să aibă acele caracteristici ale produsului care să asigure siguranţă şi siguranţa sănătăţii consumatorului”, a completat şeful ANPC.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentDescoperire după administrarea vaccinului anti-Covid. Cât de protejați sunt pacienții de boală
Articolul următorFOTO Accident cu două autoturisme distruse, pe DN1