În această săptămână, vremea se va menține frumoasă. În weekend, potrivit meteorologilor, temperaturile maxime se vor încadra între 29 și 32 de grade Celsius.

Marți, vremea se va menţine frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare la munte. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 30 și 33 de grade, iar cele minime între 14 și 18 grade. Izolat, dimineața, se va semnala ceață.
Miercuri, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 31 și 33 de grade, iar cele minime între 14 și 18 grade. Izolat, dimineața, vor fi condiții de ceață.
Joi, vremea se va menţine călduroasă. Cerul va fi variabil. Izolat la munte se vor semnala averse trecătoare de ploaie. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 31 și 33 de grade, iar cele minime între 16 și 18 grade. Izolat, dimineața, vor fi condiții de ceață.
Spre sfârșitul săptămânii, vremea se va menţine caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza, când pe arii restrânse, mai ales la munte, se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 şi 32 de grade, iar cele minime între 13 şi 17 grade.

Articolul precedentGaz Metan a învins fără drept de apel FC Voluntari la meciul 450 în Liga 1
Articolul următorIncendiu la acoperișul unei case de pe strada Părului din Sibiu