Covid 19 este o boală serioasă care nu trebuie să fie transformată în psihoză, dar nici să fie luată în glumă. Este opinia decanului Facultății de Medicină din Sibiu, Radu Fleacă. Profesorul a dezvăluit că el însuși a avut Covid 19 și că nu știe cum s-a infectat.

Radu Fleacă, decanul Facultății de Medicină „Victor Papilian” din Sibiu, a dezvăluit faptul că, în timp ce a fost infectat, a suferit atât din punct de vedere psihic, cât și fizic. De aceea, el le transmite românilor că boala Covid 19 este una serioasă, care nu trebuie luată în glumă.

Nu trebuie să avem nicio psihoză, dar nu este o glumă. Este o boală serioasă, care poate şi creează probleme dificile şi nu mă refer aici din punct de vedere al sistemului economic și la încărcarea sistemului sanitar, ci vorbesc din punct de vedere al pacientului care a trecut prin aşa ceva şi care îşi lasă amprenta asupra capacităţii fizice şi psihice pentru o perioadă mult mai lungă decât o gripă. Încă nu se ştie cum este evoluţia acestui virus şi a pacienţilor şi a imunităţii, sunt o grămadă de necunoscute”, a declarat Radu Fleacă.

Profesorul Fleacă a dezvăluit faptul că el s-a infectat deși s-a protejat foarte mult.
Noi cred că ne protejăm cel mai mult. Eu personal am purtat tot timpul mască şi afară, nu am fost în spaţii aglomerate, dar nu ştiu de unde am luat boala. Măcar mă bucur că nu am transmis decât soţiei mele, din păcate, dar nu am reuşit să infectez pe altcineva”, a precizat Radu Fleacă, decanul Facultății de Medicină din Sibiu.

Decanul Facultății de Medicină s-a infectat cu Covid în urmă cu aproape două luni. El a fost internat la spitalul din Sibiu și s-a vindecat.

Sursă: Mediafax

Sursa: Realitatea de Sibiu

Articolul precedentBărbat înjunghiat la beție! Doi dintre agresori sunt din județul Sibiu
Articolul următorBilanț COVID pentru ultimele 24 de ore: 1.059 de cazuri noi și 45 de decese/ 496 dintre cei infectați se află pe secțiile ATI