Deputatul PNL de Sibiu Nicolae Neagu consideră că “vizita președintelui Klaus Iohannis la Casa Albă, pentru a doua oară într-un singur mandat, este de departe cel mai important semnal de încredere pe care atât SUA cât și UE, îl transmit către Klaus Iohannis, având în vedere că tocmai ce s-a încheiat mandatul în care România a deținut Președenția Uniunii Europene”.

“În decursul acestei vizite, am putut remarca cu toții faptul că președintele ne reprezintă cu succes indiferent de țara unde călătorește și de partenerii strategici cu care au loc întâlnirile diplomatice. Klaus Iohannis este un personaj cu credibilitate în reprezentarea externă a României, care se bucură de respect și apreciere din partea tututor oficialilor de la Casa Albă sau Bruxelles. Credibilitatea internațională a președintelui este o certitudine și evenimentele internaționale la care este invitat sunt o reconfirmare a încrederii de care se bucură în comparație cu guvernul actual, care provoacă constant prejudicii imense credibilității și imaginii externe a României. Retrospectiva acestui mandat al președintelui poate doar să ne onoreze prin modul în care ne reprezintă țara și nu este deloc întâmplător faptul că liderii UE au dorit organizarea unui Summit dedicat viitorului Uniunii Europene, la Sibiu în 9 mai 2019, un eveniment de succes care i-a reunit pe cei mai marcanți lideri europeni: Angela Merkel, Donald Tusk și Emmanuel Macron”, arată un comunicat de presă al lui Nicolae Neagu.

Conform acestuia, “a fost pentru prima dată când un președinte american și un șef de stat român semnează o declarație comună, fapt care demonstrează consolidarea Parteneriatului Strategic. Beneficiile avute în vedere pentru România în decursul acestei vizite sunt: consolidarea parteneriatului strategic în domeniul apărării, energiei, întărirea relațiilor comerciale și eliminarea vizelor pentru cetățenii români. În ceea ce privește cooperarea economică, efectele vizitei se pot observa deja: companiile americane analizează potențiale investiții în noi proiecte din România în valoare de peste 10 miliarde de dolari, potrivit Consiliului de Afaceri Americano-Român (AMRO). În ceea ce privește securitatea țării, deciziile vor asigura o protecție crescută pentru cetățenii români prin prezenta mai multor militarilor americani și chiar înfiintarea unui comandament regional NATO în România. Klaus Iohannis este cel care a convins partidele să semneze Pactul pentru 2% pentru apărare, consolidând relația cu SUA și întărind poziția de furnizor de stabilitate regional. Mesajul lansat de SUA și Președintele Trump este de continuitate și de construcție pe fundamentele consolidate în timpul mandatului lui Iohannis. Președintele Trump recunoaște performanța președintelui Iohannis în apărarea statului de drept și rolul de garant al continuității democrației în România, declarând optimist că problema corupției în România se poate rezolva și “s-au făcut pași mari în această direcție”. Cu toate acestea ne rămâne, nouă cetățenilor, un rol deosebit de important pentru continuarea democrației în România și pentru construirea României de mâine: acela de a câștiga bătălia electorală pentru președintele României, Klaus Werner Iohannis”.

Articolul precedentSe caută asistenți maternali!
Articolul următorLocuitorii din Cartierul Arhitecților și zona Aleea Streiu au rămas fără apă