La data de 23 august a.c., în jurul orei 17,30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au intervenit pe raza localității Fofeldea, în vederea cercetării circumstanțelor producerii unui accident rutier.

Din primele cercetări efectuate, a rezultat faptul că, în jurul orei 17,20, un localnic în vârstă de 42 de ani ar fi căzut din remorca tractată de un tractor condus pe raza localității Fofeldea de către un alt localnic în vârstă de 33 de ani.

Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Totodată, din verificări a rezultat faptul că șoferul tractorului nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ceea ce privește ansamblul rutier implicat, polițiștii au constatat că tractorul și remorca sunt neînmatriculate.

În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv tractarea pe drumurile publice a unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.

Articolul precedentUn nou lockdown în România? Ce spune Raed Arafat despre creșterea cazurilor de infectări
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Toți oamenii premierului