Doi cisnădieni au fost condamnaţi la închisoare pentru cinci ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune.

“La data de 28 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii emise de Tribunalul Hunedoara pe numele a doi bărbați, în vârstă de 38, respectiv 43 de ani, domiciliați în orașul Cisnădie. Cei doi au fost condamnați la executarea unei pedepse de câte 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Persoanele condamnate au fost încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu. 

Articolul precedentBărbat din Cristian, reţinut şi cercetat penal după ce ar fi violat două tinere
Articolul următorSă vină iarna, că drumarii sunt pregătiți!