Pictorul Mircea Gabriel Nistorescu a donat Primăriei Șelimbăr una din cele mai importante lucrări ale sale, tabloul ”Mihai și căpitanii”.

E vorba de o pictură în ulei care îl înfățișează pe Mihai Viteazu, alături de căpitanii săi, înaintea bătăliei de la Șelimbăr.

”Este un act care pe noi ne-a onorat deosebit de mult. Domnul Nistorescu a considerat de cuviință că acest tablou nu are unde să fie în altă parte decât aici, în Șelimbăr. Îi mulțumim pentru gest, iar faptul că este așezat într-un loc vizibil pentru toată lumea care ne vizitează consider că îi subliniază importanța”, a declarat primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu.

Lucrarea a fost executată în anul 1974, în tehnica ulei/pânză, având dimensiunea, fără ramă, de 89X117 cm.  Pânza este încadrată în passepartout și rama este acoperită cu foiță de aur. Valoarea picturii este de 8.000 de lei.

Pictorul Mircea Nistorescu s-a stabilit de câțiva ani în județul Sibiu, iar peisajele de aici sunt parte din opera sa.

”Mircea Nistorescu face parte din generaţia pentru care cultura atelierului se suprapune indisolubil peste existenţa personală, dar în egală măsură se refugiază în mijlocul naturii, unde vine în contact cu energiile pozitive ale acesteia, peisajul astfel simţit rămânând şi o temă de atelier, loc unde este redescoperit şi definitivat”, a scris despre artist criticul de artă Ana Amelia Dincă.

Articolul precedentLectură și desen pentru cei mici, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu
Articolul următorExpoziție foto inedită despre țările Europei, pe Nicolae Bălcescu