Medicul Victor Costache, unul dintre cele mai apreciate nume ale chirurgiei românești, a devenit consilier al președintelui PNL Ludovic Orban.

Dr. Costache, conferențiar al Facultății de Medicină a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, a intrat în urmă cu câteva luni în rândurile liberalilor sibieni, într-o conferință de presă susținută împreună cu liderul filialei, deputatul Raluca Turcan, el afirmând că pasul spre PNL a fost unul firesc date fiind valorile în care crede și cele promovate de partid.
Conf.univ. dr. Victor Costache a revenit în România, la Sibiu, din Franța acolo unde și-a practicat meseria timp de mai mulți ani. De la întoarcerea în țară s-a implicat în mai multe operații complexe, unele în premieră și a constituit grupuri de lucru, în sprijinul copiilor, formate din medici străini dar și români aflați în străinătate. Este una dintre cele mai respectate personalități în domeniul său de activitate și militează pentru transparentizarea și eficientizarea sistemului medical românesc.

Articolul precedentContinuă seria șoferilor prinși la volan fără permis și (sau) băuți
Articolul următorTribunalul și Judecătoria Sibiu își caută casă nouă