“Cu viața mea apăr viața”. Sub acest titlu s-a desfășurat etapa județeană a concursului cu același nume, la care au participat mai mulți elevi.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu a organizat, joi , 16 mai, începând cu ora 09.00, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean și cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, etapa judeţeană a concursului cu cercurile de elevi „Cu viața mea apăr viața”.
La concurs au participat șase echipaje de elevi de gimnaziu de la școlile Râu Sadului, Veștem, Șelimbăr, Școala Gimnazială nr. 2 Cisnădie, Liceul Teoretic “Gustav Gundisch” Cisnădie și Școala Gimnazială nr. 2 Sibiu şi cinci echipaje de liceu de la Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Colegiul Tehnic „Cibinium” , Liceul Teoretic Teoretic “Gustav Gundisch” Cisnădie, Liceul Teoretic „O. Ghibu” Sibiu și Liceul Tehnic „Avram Iancu” Sibiu.
“Cu această ocazie, elevii au arătat că au cunoştinţe teoretice referitoare la situaţiile de urgenţă, dar şi îndemânare, curaj şi spirit de echipă pe parcursul celor două probe practice: transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 m” – deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole contaminat”. Concursul are un caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv în domeniul situaţiilor de urgenţă şi se organizează, în fiecare an, în scopul dezvoltării capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă, precum şi al promovării atitudinilor şi comportamentelor corespunzătoare în rândul elevilor. De asemenea, prin participarea la acest concurs, elevii au posibilitatea de a învăța să adopte un comportament adecvat în cazul unor situații de urgență”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
În urma clasamentului general, la gimnaziu, locul I a fost ocupat de către Școala Gimnazială nr. 2 Cisnădie, locul al II-lea de către Şcoala Râu Sadului și locul al III-lea de către Școala Gimnazială Şelimbăr. La liceu, locul I a fost obținut de către Liceul Teoretic “Gustav Gundisch” Cisnădie, Liceul Teoretic „O. Ghibu” locul al II-lea și locul al III-lea de către Liceul Tehnic „Avram Iancu” Sibiu.

Articolul precedentSibiul a fost premiat de francezi în cadrul concursului „Orașul durabil – catalizator economic”
Articolul următorVIDEO | Drumarii intervin pe Transfăgărășan